A fi conștient în relațiile tale este poate cel mai dificil lucru de realizat. În relație cu cei dragi, acolo este testul suprem. Și asta deoarece acolo doare cel mai tare. Rănile cele mai adânci le facem oamenilor pe care îi iubim. De ce se întâmplă asta? În principal pentru că ne este teamă să ne arătăm vulnerabili sau nu le recunoaștem propriile lor vulnerabilități.
A fi vulnerabil înseamnă a fi în primul rând autentic, a fi sincer în ceea ce privește stările emoționale pe care le traversezi la un moment dat. Dacă simți teamă arată-le celor dragi teama ta. Cum se simte, cum miroase ea, cu ce vine la pachet. A fi vulnerabil înseamnă să accepți că nu există stări emoționale indezirabile. Tot ceea ce trăiești, chiar dacă este vinovăție, chiar dacă este rușine sau furie, toate aceste emoții sunt necesare. Din moment ce tu trăiești toate acestea înseamnă că sunt acolo cu un scop precis, acela de a-ți servi la a înțelege ceva despre natura ta adâncă. O dată ce ți-ai recunoscut stările tale interioare în fața ta mai întâi și apoi în prezența celorlalți deja le-ai depășit, te-ai ridicat deasupra acestora. Câteodată este nevoie de o doză mare de curaj pentru a face asta.
Un alt aspect al acestui nivel de conștiență este energia ta vitală, cea de care te folosești pentru a crea relații, proiecte, pentru a-ți împlini visurile. De cele mai multe ori aceasta este irosită în contexte de viață repetitive sau create în moduri inconștiente. Relații care nu îți aduc bucurie, același tip de bărbat sau femeie în viața ta, compromisuri, alegeri făcute din frică (copilul meu trebuie să aibă un tată). A aduce conștiență în relațiile pe care le creezi conduce către un nivel înalt de energie, pe care o folosești într-un mod constructiv, pentru a crea ceea ce îți dorești să trăiești.
De ce se tocesc relațiile, de ce își pierd strălucirea? Cum este posibil ca după ceva timp petrecut alături de un om ajungem să credem că știm totul despre el? După un an, doi, trei, zece ne transformăm în mici roboței care reacționează zi de zi la fel, ne vorbim fără să ne privim, ne rupem unul de celălalt, păstrând totuși aparența unei relații împlinite. De ce nu putem să fim ca în prima zi, ca atunci când ne-am îndrăgostit? Unde este acea prospețime din privirea celui pe care îl vedeam pentru prima dată?
Personal am crezut mult timp că era o chestiune de potrivire, consideram că nu-mi găsesc persoana potrivită, și căutam în altă parte. Iar căutarea putea să continue la infinit dacă nu era acel declic interior care a schimbat totul: am înțeles că e o chestiune de alegere interioară. Eu sunt responsabil sută la sută pentru stările mele. Eu îmi cream starea de nefericire. Desigur nu îmi doream asta și totuși, fără să-mi dau seama, repetam un mod inconștient de a crea relații.
Și da, este posibil ca în relații, de cuplu, cu copiii noștri, în orice fel de relații, să păstrăm prospețimea, să interacționăm în mod curat, fără măștile noastre pe care le-am creat din dorința de a fi iubiți, apreciați, văzuți. Creăm în permanență stări interioare, și dacă asta este adevărat, atunci de ce nu ar fi posibil să creăm stările pe care ni le dorim. Bucurie, deschidere, empatie, compasiune, iubire…
Ce îți dorești de la Relația cu copilul tău, cum vrei să fie aceasta? Înainte de a găsi propriile tale răspunsuri, vreau să împărtășesc cu tine ideile principale, concluziile mele cu privire la acest tip de relație:
- Copilul se creează pe sine în interiorul relației de cuplu. Dezvoltarea sa depinde în mod direct de cât de armonioasă este relația de cuplu sau dacă părintele este singur. De asemenea toți membrii familiei(de ex. bunicii) își pun amprenta personală, prin prezența lor și în funcție de cât timp petrec cu copiii
- Relația cu copilul este o relație de egalitate, el nu trebuie tratat în mod diferit de un adult. Dacă este mic și neputincios, nu înseamnă că este incapabil să înțeleagă realitatea în care trăiește. De cele mai multe ori copiii sunt mai deschiși, percep chiar mai mult din realitate decât părinții
- bazată pe învățare reciprocă. Copilul învață prin mimetism de la părinți și descarcă în inconștient programele și mecanismele de supraviețuire ale părinților. Părinții pot învăța lejeritatea, jocul, bucuria, prospețimea
- Relația cu copilul este o relație deschisă, imprevizibilă și transformatoare. La capătul acestui drum descoperi că el, copilul tău, este un adevărat maestru pentru tine.
Bogdan Grigoraș