Înăuntrul nostru există o lume despre care știm prea puține.
Deși noi am creat-o, cândva în trecut, în niște circumstanțe de care ne amintim doar vag. Crâmpeie ale acestor episoade ne apar în vise, în momentele de reverie sau poate în fața unei cești de cafea, cu privirea afundată în orizonturile largi ale unei dimineți tihnite de primăvară.
Amintiri ca niște ecouri, ca niște senzații stranii ale unei lumi ce pare… universul altcuiva. Chipuri nemaivăzute, nume necunoscute ce atârnă pe limbă familiare, laolaltă cu mirosuri ascuțite și senzații ciudate. Un fior blând alături de o convulsie trecătoare, un miros atât de fin, o tânjire către ceva atât de familiar și totuși îndepărtat.
Această tânjire, această chemare, această dorință de întoarcere acasă…
O emoție și doar atât? Sau un aspect atât de profund al ființei care ne strigă din adâncuri? Și care ne scapă printre degete. Cu grăbire ne întoarcem la realitatea vieților noastre, o realitate întemeiată în logică, în rațiune. Ne întoarcem la viața trăită în pripă, la gadgeturile noastre, joburile și to do-urile noastre, alungând cu pricepere orice urmă de emoție. Un nu hotărât acestei chemări din adâncuri și viața își reia cursul, așa cum este ea.
Ne este teamă sau suntem prea ocupați pentru a ne ocupa și de noi? Suntem atât de prinși în cotidianul mundan încât uităm de dimensiunea noastră sufletească, de abisurile întunecate ale ființei, pline de comori inestimabile. Adevărul este că nu știm ce suntem în profunzime, nu ne cunoaștem adâncurile, dar nici înălțimile, suntem prea ocupați să ne ocupăm și de noi.
Tuturor ne este teamă
Ne este și teamă de ce am putea descoperi acolo în adâncuri, ne este teamă de balaurii din noi – am auzit de nenumărate ori acest lucru. Și este normal să ne fie teamă. Cine susține că nu îi este teamă de nimic se păcălește pe sine. Tuturor ne este teamă. Ceea ce pot să îți spun din propria mea experiență este că mereu teama este supradimensionată. Și eu și toți cei cu care am lucrat în sesiuni private sau de grup avem credința că balaurii din noi sunt mult mai mari și mai răi și mai îndurerați. În realitate descoperim că suntem mult mai puternici decât credem și putem face față întâlnirii cu… balaurii.
Am decis să reiau sesiunile de Respirație Holotropică pentru că reprezintă prima mea iubire. Și este poate cel mai puternic instrument de conectare cu ființa noastră profundă. Este o cale de autocunoaștere și totodată răspunsul pentru… tânjire. Este calea directă către suflet. De fapt holotropic vine din greacă și înseamnă îndreptarea către întreg. Este calea către întregire.
Respirația Holotropică
Este un instrument care are multiple întrebuințări, dacă este experimentat într-un mediu special pregătit pentru asta, un mediu terapeutic. Poate aduce vindecare, revelație, viziune, liniște sufletească, încredere, bucurie și multe alte bunătăți 😊 Pentru mine a fost în primul rând o revelație căci mi-a dezvăluit un mister greu de pătruns cu mintea liniară.
După cum spuneam, Respirația Holotropică se desfășoară într-un mediu special, în care te simți în siguranță și te poți abandona călătoriei către… tine însuți. Reîntregirea ființei tale.
Dacă ești și părinte sau te pregătești să devii, Respirația Holotropică te poate inspira să-ți găsești propria ta cale în parenting, căci arta aceasta de a fi părinte nu se învață din cărți sau din cursuri și workshopuri, ci mai degrabă se simte, se naște în interior și se crește cu multă răbdare și prezență.
Bogdan Grigoraș
