În mijlocul uraganului, ochiul limpede

Sunt adâncit în miriade de triluri de păsări. Spectator la un mirific concert, înaintea răsăritului de soare. Chiar în inima Bucureștiului, de necrezut! Este o binecuvântare pentru om. Pentru fiul rătăcitor, plecat de acasă, pierdut în gândire și în a găsi soluții, această liniște este un adevărat miracol. Aceste sunete sunt vindecătoare, singurul lucru pe care am nevoie să-l face este… să ascult.

Să ascult, nimic mai mult.

Cum poate fi așa ceva vindecător? Gândirea mea rătăcitoare se oprește acum când ascult. Este liniște și în interior, în sfârșit. Doar ascultarea este cea ce rămâne. Un miracol la îndemână, atât de aproape – și nici nu am știut că este atât de simplu.

Ce ne-a adus bun acest virus?

Către ce ne-a forțat să ne întoarcem privirea dacă nu înspre noi înșine și înspre relațiile noastre cele mai apropiate? Este, într-un fel, momentul adevărului, sau momentul examenului de a fi uman. Un om capabil să-și recunoască sursa, să-și simtă profunzimile se naște chiar acum. Acel om ești chiar tu!

Ce ne aduce bun această criză? O criză de identitate mai curând. Desigur, va urma și o criză economică, care se simte deja, se insinuează ușor, ușor în viețile noastre. Iar aceasta ne forțează să ne schimbăm radical comportamentul consumist, ne obligă să devenim mai chibzuiți în a risipi resursele acestei lumi. Probabil va fi o criză a resurselor, dar asta este ceea ce se poate observa cu ochiul liber.

În interiorul fiecăruia se produce marea transformare.

Căci această criză a identității ne forțează să răspundem la întrebarea cine suntem de fapt. O întrebare sinceră, care așteaptă un răspuns sincer. Nu mai e loc de eschivă, nu mai e timp pentru ignoranță.

Ne-am trezit peste noapte într-o situație provocatoare. Poate suntem la locul potrivit, în relația pe care ne-am dorit-o cu adevărat, poate suntem echilibrați și bucuroși că petrecem timp alături de copii, timp pe care altfel nu ni-l permiteam. Cu toate acestea provocările există, apar chiar și în cele mai frumoase zone din viața noastră. Emoții pe care nu le-am explorat niciodată sau le-am ignorat cu mare succes dau acum năvală, vor să fie recunoscute ca propriile noastre creații. Iar toate astea se petrec într-un context colectiv extrem de delicat, un context cu o încărcătură emoțională fără precedent.

Frica

Suntem bombardați de către mass-media cu știri menite a crea panică. Majoritatea acestor cărăuși ai panicii nici nu își dau seama ce fac, pentru ei obținerea audienței încă contează. Pentru alții este un prilej de a se băga în seamă. Iar pentru câțiva este un moment propice pentru a răspândi fake news cu scopul de a manipula. Iar social media este o platformă potrivită pentru așa ceva.

Cu cât atenția noastră este mai mult la știri sau la social media, cu atât crește frica în noi. De acolo ne alimentăm cu teamă. Poate că o soluție este să închidem televizorul și să petrecem sub 30 de minute pe zi pe Facebook. Dar nu este suficient. În tot acest răstimp este nevoie să (ne) ascultăm mai mult, să intrăm în contact cu emoțiile noastre, să simțim mai mult, să cultivăm introspecția. Pare un lucru simplu, însă este atât de greu să renunțăm la vechile obiceiuri, iar tendința noastră exersată este să continuăm să facem analize și să trecem la acțiune.

Umanitatea a trecut prin numeroase crize de transformare

Dar pare că nu a înțeles mare lucru. Suntem mulți cei care ne dorim să ne întoarcem rapid la acea normalitate pe care o știam înainte de virus. La alergătură, la aglomerație, la gălăgie (exterioară și mentală deopotrivă). Suntem mulți cei care nu putem sta în liniște, cei care nu putem asculta realitatea ce ne înconjoară, nu ne putem asculta cu adevărat copiii sau persoana iubită, nu putem empatiza cu nimeni. Suntem mulți cei care nu suntem dispuși să facem schimbarea de paradigmă, să mai lăsăm de la noi, să consumăm mai puțin, să devenim… mai responsabili cu mediul, și mai blânzi! Mai puțin critici și autocritici. Mai deschiși, măcar față de cei pe care îi iubim.

Un prieten apropiat sufletului meu îmi admiră optimismul. Îmi spune că îi este greu să întrevadă un viitor luminos pentru umanitate. În lume sunt multe semne ale morții, ale declinului, ale crizei generalizate. Am citit zilele trecute un articol despre iminența celui de-al treilea război mondial. Adevărul este că ceea ce exprim eu nu are legătură cu optimismul. Nu este optimism, este ceea ce simt în adâncul meu și ceea ce încerc să transpun în cuvinte.

Simt cum lumea este în pragul unei transformări colosale, o transformare fără precedent. La nivel de viziune. Criza de identitate ne conduce în mod sigur către o dimensiune a noastră pe care nu am mai explorat-o. Nu avem cum să anticipăm forma pe care o vor îmbrăca relațiile umane, activitățile economice ale viitorului, educația copiilor noștri, direcția în care se îndreaptă tehnologia. Simțim în noi aceste schimbări și suntem în mijlocul schimbării.

Există voci care se tem pentru viitorul copiilor noștri.

Ce timpuri și-au ales pentru a veni pe lume! Este o doză de mâhnire și îngrijorare aici, dar acestea provin din neîncredere, dintr-o deconectare de esența noastră spirituală, de identitatea noastră adevărată. Dar tocmai conștiența acestei identități, a ceea ce suntem dincolo de rolurile noastre (părinte, frate, soră, prieten, partener, medic, economist, avocat, polițist, etc.), a ceea ce suntem în esența noastră, esență din care se nasc toate aceste roluri… tocmai această identitate mai generoasă este tema crizei pe care o traversăm.

Nu te teme pentru viitorul copiilor tăi. Ei știu cel mai bine de ce și-au ales aceste timpuri, și sunt timpuri ale transformării profunde. Într-un fel și noi am știut. Doar că am uitat, rătăciți în mirajul acestei lumi, depășiți de viteza pe care o imprimasem tuturor lucrurilor din jurul nostru. Făceam eforturi disperate să ținem pasul, să menținem ritmul.

Unde suntem?

Iată că am pus frână brusc. Viața a pus frână pentru noi. Planeta a frânat în locul nostru. Preț de câteva momente am privit dezorientați în jurul nostru, neînțelegând ce se petrece. Eu ce fac acum? era întrebarea de pe buzele tuturor.

Încă suntem într-o etapă de STOP. De pauză de la agitație, de la gândire excesivă, de la facere. Pentru cei mai puțin obișnuiți să privească înăuntru poate fi o pacoste, însă pentru toată lumea este un prilej nemaipomenit de a ne întoarce la sursă și a ne familiariza cu un nou stil de viață, cu un nou mod de a face lucrurile să meargă. Doar din această introspecție ne putem schimba, dar așa relațiile noastre se schimbă și, în ultimă instanță, chiar lumea în care trăim. Evident, schimbarea începe cu noi.

Din punct de vedere personal suntem într-o etapă în care ne recuperăm puterea personală. Descoperim că nu mai depindem de nimic dinafara noastră, nu mai depindem de sisteme politice, financiare, sociale. Vedem că se poate, ne adunăm împreună pe principii de colaborare și lăsăm în urmă competiția. Ne asociem pe criteriul rezonanței și al compasiunii. Economia acestei lumi se metamorfozează și ea, pentru că noi ne schimbăm. Învățăm să valorizăm resursele, începem să dăm o altă semnificație banilor, care nu mai reprezintă un instrument de acumulare, ci mai curând un instrument prin care ne conectăm unii cu ceilalți.

Ce urmează?

Intuiesc că până în 2030 lumea noastră va fi de nerecunoscut pentru cineva obișnuit cu vechea paradigmă. Pentru început, ceea ce avem de făcut este să ne cultivăm intuiția, conexiunea cu straturile mai adânci ale ființei. Starea de prezență. Doar în acest fel putem accesa convingerea că suntem pe drumul cel bun, că facem bine ceea ce facem. Nu vom mai avea parte de asigurări  sau validări care să ne satisfacă, venite dinafara noastră. Suntem pe picioarele noastre. Copiii care am fost – și am fost încurajați să rămânem copii în vechea paradigmă socială, din punct de vedere psihologic – copiii ajung la maturitate. Iar acest proces este ireversibil.

Privirea limpede este privirea din centrul uraganului. Dintr-o anumită perspectivă, chiar în zorii acestei transformări, se formează un uragan care mătură totul în cale. Tot ce este vechi și care nu ne mai reprezintă. Rămâi în centru pentru a nu fi măturat, pentru a nu fi reciclat o dată cu vechiul din tine, o dată cu vechiul din noi. Doar aici, în centru, găsești încrederea că totul este bine, că te îndrepți în direcția sănătoasă.

Și nu uita, identitatea ta cea nouă îți aduce mai mult decât ai trăit vreodată.

Bogdan Grigoraș

Grafica: Sonia Alins

3 thoughts on “În mijlocul uraganului, ochiul limpede”

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *