Dincolo de zid

În față se conturează un zid negru, a cărui siluetă aruncă fiori reci asupra celor ce privesc într-acolo. Pentru mulți este o graniță, dincolo de care nu pot distinge nimic. Oricât s-ar strădui, privirea nu poate pătrunde dincolo, nu poate desluși decât o nebuloasă diformă, un hău infinit ce se deschide în fața gândirii. O perspectivă paralizantă.

Până nu demult era relativ simplu să privești în viitor. Viitorul reprezenta o prelungire evidentă a trecutului, o linie previzibilă care conecta ziua de ieri cu cea de mâine. Desigur această linie traversa momentul acum, ziua de azi, însă eram prea ocupați pentru a mai fi atenți la momentul prezent. Eram prinși în goana unei lumi nebune, aflată într-o permanentă alergare, o lume pierdută în… a face. Te-ai gândit vreodată care este etimologia cuvântului afacere?

Pentru mulți dintre noi, un zid negru se înalță înaintea noastră, dincolo de care nu putem percepe nimic. Sperăm că este o iluzie, că este ireal, că mâine dimineață se va dizolva singur și totul va reveni la normal. Adică la viața de dinainte de virus, la afacerile noastre, la aglomerație și nervi în trafic. Sperăm să reînviem o lume cu zgomotul său de fond de care ne-am obișnuit atât de tare încât liniștea de acum ni pare de nesuportat.

Nu vedem dincolo de zid pentru că acolo este necunoscutul.

Pare întunecat și de nepătruns pentru că încă nu suntem obișnuiți să ne încredem în simțurile noastre, în acea senzație vagă din adâncul inimii noastre. Deocamdată senzația este nefamiliară și ne sperie. Nu ne dăm seama că este suficient să zăbovim doar câteva minute asupra senzației din piept pentru a o recunoaște… Încă nu putem auzi șoaptele unui viitor altfel decât trecutul nostru, un viitor care încă nu este creat, ci este visat de cei mai puțin temători, de visătorii pentru care zidul negru din față nu este… un zid.

Da, pentru alții, tot mulți, acest zid nu este zid. Este o peliculă transparentă ce separă lumile. Mai multe lumi, care deși sunt unele în altele, par lumi paralele pentru că nu se pot atinge una pe cealaltă, nu se pot trăi simultan într-un mod consecvent, liniar. Poți păși în lumile de dincolo de peliculă, doar dacă lași în urma ta trecutul, sângeros în felul său – pătat cu propriul tău sânge ce a curs din inima ta în fiecare moment în care tăișul gândirii tale a sfârtecat văzduhul. Trecutul din care încă mai curge în prezent vinovăție și regret, rușine sau altă formă de frică de viață.

Poți păși în lumile abundente ale viitorului doar prin mijloace noi, căci acestea sunt inaccesibile gândirii tale. Ele se deschid simțirii și sunt propriile tale lumi, pe care le-ai visat de atâtea ori în interiorul tău, dar pe care nu îți îngădui să le materializezi pentru că încă mai crezi că nu meriți. Ce am făcut eu să merit asta? Asta este întrebarea care îți stă pe buze? Asta a fost și întrebarea mea multă vreme… Dar poate că de data asta nu trebuie să faci nimic, poate că este suficient doar să fii.

Nimic nu este predestinat, acum se creează totul.

Întreg viitorul este în curs de creație. Te afli într-un moment în care timpul se desface în bucăți, secundele se desprind din înlănțuire, iar spațiul își suspendă forțele atracției. Poți simți strania senzație de imponderabilitate, te poți lăsa să plutești în acele minunate încăperi din adâncul inimii în care visele tale sunt hrănite chiar de ritmurile tale secrete.

Într-un fel, dacă ai privi cu adevărat dincolo de zid, ai descoperi că peisajul nu îți este deloc străin. Dincolo de zid ești chiar tu, în nenumăratele tale instanțe și forme vii, care se suprapun cu exactitate peste nenumăratele potențiale ale ființei tale. În aceste momente în care vederea devine limpede, alegerea este mai ușoară.

Și oricare ar fi alegerea, aceasta este corectă. În ultimă instanță pelicula nici nu există, dezechilibrul sau criza are viața ei doar din perspectiva duală a existenței. Nimic nu poate fi în dezechilibru cu natura, căci natura suntem chiar noi. Oricare ar fi alegerea și calea ta ea este corectă, căci tot ceea ce contează este experiența. Iar o trăire, o clipă de umanitate este la fel de valoroasă ca oricare alta.

Aici și dincolo sunt una.

Aici și dincolo sunt două fațete ale aceleiași dezvăluiri, care se desface în fața ta pentru ca tu să pășești. Totuși fără drum nu ai putea face niciun pas, fără o cale nu ai avea nicio direcție. Fără o chemare nu ai ști încotro să o apuci. Fără dorință nimic nu ar prinde viață în această lume. Care este dorința ta cea mai arzătoare, către ce te ghidează inima? Pe care dintre lumile ce se aștern în calea ta alegi să o trăiești? Nu uita că sunt disponibile mai multe opțiuni simultan 🙂

Este un moment al unei alegeri importante, care îți poate deschide experiența de viață către teritorii nemaiîntâlnite. Însă nu este o alegere de a face ceva anume, ci mai degrabă de a fi într-un fel nou. De a cultiva o gândire liberă de convingeri, ferită de critică și judecată, o gândire blândă cu sine și cu ceilalți. Este alegerea de a consuma mai puțin din resursele planetei, de a fi mai conectat cu nevoile tale reale. Este alegerea de a nu mai aștepta nimic de la sisteme, de la guverne și de la alții, este alegerea de a renunța la atitudinea de victimă și a-ți redobândi puterea. Este alegerea de a ieși din zona de confort.

Dar mai mult decât orice, este alegerea de a te întoarce acasă, acel acasă care nu este exterior. Este casa sufletului tău (sau casa tatălui în tradiția mistică). Este momentul să recunoști că ai și alte nevoi, nevoi ale sufletului. Ai nevoie să te simți parte integrantă în acest uriaș ghem al existenței, să fii chiar tu actorul principal în filmul vieții tale, care rulează simultan în multele lumi pe care le întrezărești. Și mai ai nevoie să devii conștient de acest film, să îl creezi în timp real, chiar acum când el se proiectează pe marele ecran al existenței.

Dedicație

Să-ți privești copilul în ochi, scăldat în lumina lunii. Este ritualul străvechi al ființei.
Să lași stelele să se oglindească în profunzimea ochilor tăi,
Să îmbrățișezi fiecare respirație ca și cum ar fi prima.
Să înoți în apa rece din adâncuri și să simți frigul cum îți deschide porii pielii.
Să plămădești ceea ce inima ta îți șoptește în tăcere.
Să aduci recunoștința pe buzele celor dragi.
Să trăiești bucuria simplă a celui ce s-a întors acasă…

Bogdan Grigoraș

Ilustrația: Caroline Ashwood