Înainte de a fi părinți suntem oameni. Cu nevoile noastre, cu fricile noastre, cu visuri și dorințe, cu experiență de viață care a lăsat urme, mai mult sau mai puțin adânci. Avem întrebări și oscilații, ezităm în fața unor alegeri importante, iar uneori încercăm să ne planificăm viitorul, să ne punem la adăpost.
Căutăm siguranța și zona de confort mai mult decât deschiderea, libertatea și explorarea unor teritorii noi în viața noastră. Uneori. Alteori ne aruncăm în gol fără să ne pese dacă ne vom sfărâma în mii de bucățele. Sunt momentele în care spargem cochilia pe care ne-am construit-o în zeci de ani de zile și ne bucurăm de libertatea zborului. Pentru un timp. După care o luăm de la capăt, zăvorându-ne din nou în zona de confort.
Avem întrebări existențiale.
Este normal să ne pese încotro ne îndreptăm, care este semnificația vieții noastre, pentru ce suntem aici. Când se va termina această poveste în timp de pandemie care ne-a tulburat stilul de viață, care ne-a scos la lumină o mulțime de lucruri neplăcute, pe care nu voiam să le privim în față.
Avem întrebări pentru că suntem oameni, nu pentru că ar exista neapărat un răspuns care să ne liniștească. Există o infinitate de răspunsuri și niciunul nu ne satisface. Purtăm în noi un abis care ne sperie, un gol care ne înfioară. Foarte puține cunoaștem despre adâncimile ființei… dar oare ce adăpostesc, de fapt, aceste adâncimi? Nu cumva acolo se găsește singurul răspuns care ne poate aduce liniște?
Poate crezi că menirea ta este să fii părinte.
Un părinte bun, un părinte cât mai conștient. Poate crezi că te-ai născut ca să fii un model pentru alții, un profesor spre exemplu, cineva care contribuie la schimbarea acestei lumi. Poate simți că ești aici pentru a ajuta, a susține, a vindeca, a oferi alinare. Sau poate că te simți neputincios, incapabil să miști roata acestei lumi în direcția în care îți dorești tu ca lumea să se îndrepte.
Până la urmă nimic nu este greșit, nimic din ceea ce îți dorești. Oricare crezi că ar fi menirea ta, te conduce către o experiență. Și asta e tot ceea ce contează, căci îți îmbogățește sufletul. Însă experiența în sine e singura care îți aduce ceva, și mai puțin ceea ce numești menirea, scopul tău în viață. Poți fi orice, atâta timp cât ești… fericit.
Și astfel ajungem la vechea întrebare:
Ce ne face fericiți?
Ceea ce căutăm o viață întreagă și nu găsim? Uneori credem că ne-am ratat scopul în viață doar pentru că nu ne-am împlinit o dorință. Este vorba de bani? De relații? De carieră, oare? Este vorba de copiii care au venit prin noi în această lume? Pentru tine despre ce este vorba?
Cunosc oameni care după mulți ani de încercări au făcut avere. Asta nu le-a adus însă fericirea. Cunosc oameni care și-au dorit enorm copii… cu greu, după multe tentative au reușit, însă nu au devenit mai fericiți. Iar alții au renunțat și prin acea renunțare au descoperit un sens mai profund, de care habar nu aveau. Iar căutarea lor a încetat acolo.
Înainte de a fi părinți suntem oameni.
Iar un copil nu ne aduce nouă ceva în plus față de ceea ce suntem, nu ne împlinește venirea lui pe lume, dacă nu suntem pregătiți să primim marele dar pe care îl aduce cu sine, un dar de iubire și conștiență. La modul ideal, ar fi minunat să lăsăm deoparte toate așteptările de dinainte de concepție. Ar fi minunat să îmbrăcăm haina de părinte în mod conștient. Cât mai conștient. Și am face-o în primul rând pentru noi, pentru a primi…
Ar fi minunat să identificăm adevăratul motiv pentru care vrem să avem un copil. Ar fi minunat ca acest copil să nu devină un instrument, un mijloc prin care credem că salvăm relația de cuplu sau că ne aduce ceva, un sens nou, o bucurie mare, ceva care să ne țină mai ocupați. Ar fi minunat să simțim încă de dinainte de concepție ce reprezintă un copil, dincolo de norme sociale, dincolo de sistemul personal de convingeri și credințe, dincolo de granițele acestei lumi.
Ar fi minunat…
Să simțim că un copil vine cu ceva total neașteptat. Ceva ce ne transformă profund, dar nu acel ceva la care ne așteptăm, nu acel ceva care ne umple golul dinăuntrul nostru. El vine cu un dar pe care îl putem simți și integra în ființa noastră doar dacă aruncăm la coș toate așteptările pe care le-am confecționat în prealabil.
Să simțim valoarea unui copil și potențialul imens pe care îl poate debloca. În el însuși, dar și în noi, părinții săi, precum și în întreaga lume. Lumea de mâine depinde de atitudinea mea și de atitudinea ta, de dinainte de concepție, din timpul sarcinii, de la naștere, din primii săi ani de viață. Parentingul conștient nu are o finalitate în timpul limitat pe care îl avem la dispoziție. Noi suntem generația de părinți care pune bazele unui viitor altfel.
Să simțim că ceea ce este acest copil este suficient. Doar faptul că este. Nu ceea ce face, nu cât de repede începe a umbla sau a vorbi, nu cât de rapid deprinde numerele și socotit, alfabetul și limbajul. Nu cât de dibace învață să își confecționeze măști.
Să simțim că noi suntem temelia pe care se sprijină acest copil, fundația pe care se construiește un destin. Noi suntem sursa, din noi se desprinde viitorul, în fiecare clipă. Ceea ce gândim, simțim, trăim în interior amprentează acest destin, îi conferă o direcție și un sens. Exact direcția și sensul pe care le simțim acum în fiecare celulă.
