Maternitatea, inițiere în minunare

I-am visat numele.

Rostit, șoptit, scris pe zidurile inefabilului. Ales de ea, pentru ea, menit al ei. Trimis mie ca fir de conexiune directă, magică, instantanee cu ea.  

Și am știut înaintea oricui și a oricărui aparat. Primind, pătrunzând, simțind. Având încredere în realitatea dinăuntru ce nu cunoaște limitările a ceea ce numim trecut, viitor, vis, realitate. 

Am strigat-o și am purtat-o în mine cu acest nume. Fiecare rostire a lui, o binecuvântare pentru ea, un cuib cald și bun pentru ca ea să crească în puterea numelui ei.

***

Când am trăit conștient experiențe pe care eu le-am avut în pântecul mamei, la naștere, în viața timpurie – în experiențe holotropice, în stările de conștiință deliberat extinse prin mijlocirea terapiilor transpersonale – imposibilul m-a primit la el acasă.

Și cu miraculosul de aici, de dincolo de suprafețe, locuindu-mă, am pășit în sarcină, în nașterea fetiței mele, în primii mei ani de mamă proaspăt devenită, descoperind peisaje interioare, înțelesuri, perspective pentru care altfel nu aș fi avut ochi.
În mijlocul celor mai copleșitoare stări fizice, emoționale, mentale, spirituale ale maternității, aceste experiențe mi-au fost ancore și resurse de energie, de putere interioară, creativitate, intuiție, de transformatoare devenire.


Conexiunea pe care am creat-o cu fetița mea de la începutul începutului nostru împreună am crescut-o dinăuntru.


Cu percepție lărgită, intuiții, sinestezii magnifice, cu minunarea în care continuu să primesc simboluri și mesaje mai mari decât cuvintele. 

Sofia cu numele primit în vis este acum Sofia cea cu noi, părinții ei, aici. S-a născut la mult temutele de medici 42 de săptămâni. Acasă. În ritmul ei, ales de ea, în magic match cu ea. Și-n ziua în care am născut-o, am primit informația asta ”incredibilă” de care habar n-aveam, cu pielea găină:  

17 septembrie – Sf. MC Sofia și fiicele ei. 

Că o numesc vis, prevestire, comunicare cu o inimoasă vastitate ce mă depășește, conținându-mă… sau n-o numesc deloc, ea rămâne ceea ce este.

***

Comunicarea începe înaintea cuvintelor și depășeste orice logică și formă a frazei. Este mai mult de-atât, dintotdeauna. Iar când vorbim despre concepție, perioada intrauterină, naștere, primii ani de viață, comunicarea toată este pre-verbală, conexiune pură.

Conexiunea cu copiii noștri există încă dinainte de concepție. Încă de-aici putem să comunicăm cu ei prin percepții, vise, simboluri, viziuni, intuiții, senzații în corp, treziri, desfaceri, chemări, sinestezii. Prin cunoașterea conștientă a ceea ce suntem, creăm și trăim în interior.

Hrănite de timpuriu (încă de la concepție) din spațiul ce minune că ești, ce minune că sunt, nu este deloc o întâmplare că suntem aici, acum, împreună, relațiile cu copiii noștri devin cea mai profundă școală de transformare personală. Iar cunoașterea conștientă a realității noastre interioare, cel mai puternic instrument de parenting și de transformare a lumii în care trăim.

Azi, cele mai multe dintre noi intrăm în dimensiunea maternității necunoscând mai nimic despre lumea noastră interioară. Neinițiate în minunare.

Total nepregătite pentru provocările lăuntrice ce le amplifică pe cele exterioare. Dezorientate și confuze în acest spațiu în care ne regăsim contopite cu mama noastră biologică și cu toate mamele lumii din toate timpurile. Și în care, deopotrivă, trebuie să găsim apa vie care să ne potolească setea individuației, care să ne hrănească nevoia vitală de a ne naște psihologic ca mame cu amprentă unică, irepetabilă.

***
Cu experiența acestor spații transpersonale și intim personale deodată, vin la sesiunile individuale pe care le ofer acum doar o singură dată, o singură oră pe săptămână. Dacă te pregătești să rămâi sau ești deja însărcinată și ceva din ce am împărtășit aici te cheamă, te aștept să pătrundem împreună mai profund și mai plin de minunare în pământul maternității. Sau dacă ai născut de ceva vreme și simți că aici, în începutul tău ca mamă, sunt întunecimi pe care vrei să le deschizi.

Și, în curând, și la sesiunile de grup on-line. Organizate ca întâlniri nu de informare, ci de inițiere în și experimentare directă a teritoriilor lăuntrice pe care le străbatem devenind mame. Până atunci, dacă ai întrebări, le primesc bucuroasă și curioasă. Și la aceste întâlniri live, îți voi oferi perspectiva mea.

Foto credit: TJ Drysdale

1 thought on “Maternitatea, inițiere în minunare”

  1. Pingback: Relația cu copilul meu începe înainte de concepție. Prenatal Bonding – Parenting Conștient

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *