Și intrăm în viață fără a fi percepuți drept ființe vii, care simt tot ceea ce trăiesc cu toate simțurile larg deschise, nu doar cu cele cinci decretate ca atare de știință.
Fără ca cei din jur să înțeleagă că, în corpurile noastre mici cărora începem să le dăm formă încă de la concepție, trăim deja marea experiență a vieții. Că trăim nu doar de la naștere, ci mult dinainte.
Cu lumea din jur toată surdă și oarbă la ceea ce suntem, la nevoile care strigă din noi în moduri fără cuvinte, la viața din noi care se strânge din ce în ce mai mult de fiecare dată când nu suntem văzuți, auziți, mângâiați, ținuți în brațe, recunoscuți ca viu, viață, simțire.
Și trăim asta la fiecare interacțiune cu adulții care viețuiesc cu inima dată pe silent și cu haosul gândirii la volum maxim.
Și așa, încă de la început, lumea ne devine străină, rece, dușmănoasă. Periculoasă. Și începem să creăm relații de atașament, chiar cu părinții noștri, din frică. Din frica de a nu supraviețui.
Și supraviețuim. Reușim. Dar de trăit, învățăm cu greu, cu durere, cu efort. În ani mulți.
Îți poți imagina cum ar arăta întreaga noastră lume și întreaga noastră viață dacă ne-am primi altfel copiii? Dacă ne-am raporta la ei, încă dinainte de concepție, într-un fel nou? Dacă i-am însoți în viață ca părinți deschiși spre o cunoaștere mai conștientă a ceea ce suntem? Dacă din ce în ce mai mulți copii ai lumii ar crea relații cu cei din jur nu din frica de a nu supraviețui, ci din bucuria de a se cunoaște și explora pe sine și pe cei din jur ca pe niște tărâmuri de povești neauzite încă?
Poți simți înăuntru, în chiar inima ta, că tu și eu și noi toți adulții lumii de azi putem fi sursa unei altfel de lumi? Trăind concepția, sarcina, nașterea și primii ani de viață ai copiilor noștri conectați cu ceea ce percepem și simțim în mod direct în relația cu ei?
Pântecul Meu, Pântecul Lumii este și despre asta. O invitație la trăirea directă și vie a propriilor tale răspunsuri la întrebările de mai sus.
Un Parcurs terapeutic de pregătire lăuntrică pentru Concepție, Sarcină și Naștere Conștiente.
Cinci întâlniri săptămânale destinate femeilor însărcinate, celor care se pregătesc pentru concepție, celor care oscilează cu privire la decizia de deveni sau nu mame. Sau femeilor care simt că pot găsi aici perspective și instrumente cu care să deslușească provocările pe care le întâmpină în relația lor cu maternitatea.
- Memoria corpului. Amprenta venirii mele pe lume.
- Matrescence. Nașterea psihologică a unei mame.
- Prenatal bonding. Relația cu copilul meu începe înainte de naștere.
- Nașterea. Onorare conștientă a unui sfârșit și a unui nou început
- Cadoul meu, o sesiune de Q&A.
Detaliile, toate, despre ParCurs, aici. Următoarea serie începe sâmbătă, 3 iulie.
Te aștept și îți mulțumesc că dai vestea mai departe.