În timp ce o nășteam pe Sofia, pentru o eternitate ce-a încăput într-o milisecundă, eu nu am mai fost doar eu. Am fost și femeia care mă năștea pe mine cu 37 de ani în urmă, devenind și mama mea.
Cea mai cuprinzătoare percepție a mea despre femeia din care eu, în timpul vieții ei, am cunoscut o singură rază, pe mama mea.
O sinestezie la care mi-au participat toate simțurile omenești latente, nepuse la treabă de atâtea vieți.
O conexiune tainică, plină, instantanee cu lumea ce se petrecea în inima ei de femeie care devenea ce nu mai fusese niciodată.
Recunoștință ce țâșnea explodând din mine, din dezintegrarea contururilor corpului meu devenit simultaneitate de timpi și spații, de vieți, inimi și pântece. Și care, în cuvinte omenești, s-a îmbrăcat în simplitatea înseși:
Mamă, Mulțumesc pentru Viața Mea!
Un stop cadru. Fără nimic înainte, fără nimic după. Fără de poveste. Atât. Trăirea viului. La timpul prezent, fără niciun fel de filtru.
Nemenită pentru a fi pusă în cuvinte, de necuprins în totul ei orice cuvinte aș vrea să alătur, trăirea asta sfidând toate filtrele și apărările și-a ales drept formă cele mai simple și necăutate cuvinte.
Mamă, Mulțumesc pentru Viața Mea!
Atât. Fără dureri de dinainte sau de după. Fără nimic de adăugat sau de lăsat în urmă.
Aici, în mine, în clipa cea mai lungă. Eu, mama mea și fetița ce tocmai se năștea prin mine. Curgând una din alta, una într-alta și fiecare în cursul ei propriu. Noi trei, spălând prin conexiune vie rănile de fiică a mamei, de mamă a fiicei și drumul mamă-fiică către înainte.
În timp ce o nășteam pe Sofia, pentru o eternitate ce-a încăput într-o milisecundă, eu nu am mai fost doar eu și mama mea, împreună. Am fost și toate femeile lumii, din toate viețile și timpurile, ce și-au deschis trupurile chemându-și copiii. Am fost primită înăuntru, în pântecul Marii Mame, acolo unde nici unei mame nu îi este dat a muri vreodată.
Concepția, sarcina, nașterea copiilor noștri poate fi și despre astfel de experiențe, petrecute dincolo de suma celor cinci simțuri pentru care avem un nume. Atunci când avem percepția aptă să păstreze deschiderea și atenția către înăuntru, concepția, sarcina, nașterea copiilor noștri devin oportunități de transformare ireversibilă a tot ceea ce am crezut a fi noi însene, viața, realitatea.
Aceste experiențe de conștiință extinsă, netrăite ca stare obișnuită în zilele vieții noastre, au un real potențial terapeutic, practic, concret. Ne aduc înțelesuri, revelații, perspective nicicând gândite, puteri de simțire, observare și pătrundere dincolo de forma a ceea ce numim obișnuit, repere ancorate în conștiența de sine.
Să trăiesc direct, să simt în mine, în cea mai vie corporalitate cum se simte comuniunea cu Marea Mamă (să trec de granițele personale, de linie de sânge, de neam, spațiale și temporale către arhetip, universal, etern) și, deodată, diferențierea, unicitatea mea, pântecul meu care hrănește pântecul lumii. Asta m-a ajutat să înțeleg cu inima și mintea mișcările tectonice lăuntrice care s-au pornit în mine nu doar de la nașterea fetiței mele, ci dinainte de concepție. Și pe care le trăiesc și acum și le voi tot trăi în spațiul psihologic al maternității.
Să cunosc mai profund ceea ce mă locuiește pe dinăuntru, cum m-au amprentat și m-au influențat propriile mele experiențe ale concepției, sarcinii, nașterii, primilor mei ani de viață pre-verbală, care a fost modelul matern pe care l-am respirat și internalizat, precum și tendința lui de a se reactiva și a se repeta în relația cu copilul meu, ce portaluri lăuntrice continuă să deschidă în mine acest mega proces al maternității prin care eu însămi mă nasc într-o nouă identitate (cea de mamă), m-a ajutat imens. Pe toate nivelurile – fizic, emoțional, relațional, mental, spiritual.
Mi-a adus instrumente concrete cu care să navighez pe toate tărâmurile mele interioare, inclusiv cel în care port numele de mamă. O prezență mai vie, o atenție mai fină, o cunoaștere mai cuprinzătoare. Mai multe resurse de încredere, blândețe, forță, maturitate, înțelepciune. Mai puțin timp petrecut în frici, căderi, însingurări și rătăciri în întuneric. Mai multe înțelesuri despre ceea ce se petrece cu mine și în mine, o voce mai puternică a intuiției, mai puțină luptă cu trecutul și schimbarea.
Vreau sau nu să devin mamă?
Indiferent cât de scurt sau lung va fi drumul nostru până la răspunsul cel mai adevărat pentru noi, indiferent de răspunsul nostru, de decizia ce-i urmează și oricare vor fi experiențele noastre individuale pe drumul maternității (fie că vor fi curgeri line sau vom întâmpina dificultăți legate de fertilitate, pierderi de sarcină, întreruperi de sarcină), respirăm deja aerul maternității o dată ce ne-am rostit înăuntru această întrebare:
Vreau sau nu să devin mamă?
Înainte de a fi despre altcineva, orice experiență este despre noi înșine.
Și pentru orice experiență netrăită încă nu ne poate pregăti – cu răspunsuri, soluții, tehnici, metode, rețete universale, sigure, fără de greș – nimeni și nicio pregătire exterioară. Doar trăind noi însene ceea ce nu poată fi cuprins de ale nimănui cuvinte, doar retrezind în noi simțurile adormite, doar deschizându-ne mai larg porțile percepției, ale inimii vaste, ale minții pătrunzătoare și cuprinzătoare, doar așa ne putem pregăti cu adevărat pentru ceea ce va fi, pentru fiecare dintre noi, experiența maternității. Pregătirea adevărată este nu pentru ceva anume, ci pentru dansul cât mai deschis, curgător și mai fără de luptă cu schimbarea dramatică de identitate pe care o vom trăi pe tărâmul maternității .
Vreau și este important pentru mine să fac o mențiune. Pe acest tărăm pășesc, simt și trăiesc nu doar femeile care ajung să dea naștere copiilor lor biologici. Ci și femeile care decid că nu vor să devină mame, cele care își doresc, dar nu reușesc, indiferent de motiv, să ramînă însărcinate, cele care suferă pierderi de sarcină, cele care decid să întrerupă o sarcină, cele care apelează la mame surogat… Căci fiecare din aceste decizii, fiecare dintre aceste experiențe are loc în spațiul lăuntric guvernat de energia Mamei, denumit maternitate.
Concepția, sarcina, nașterea copiilor noștri, este mai întâi și mai ales despre noi însene. Despre ceea ce este în noi și ceea ce va trezi în noi de-a lungul acestei călătorii de intimă, profundă, multidimensională transformare . Și este o orânduire onestă și plină de iubire a firii, aceasta de a cunoaște conștient mai întâi ceea ce suntem și ne locuiește pe noi pe dinăuntru, înainte de a putea vedea, auzi, cunoaște și primi cu adevărat ceea ce sunt ceilalți. Inclusiv copiii noștri.
Matrescence. Nașterea psihologică a unei mame
Este a doua temă de lucru interior pe care o facem în Pântecul Meu, Pântecul Lumii – ParCurs terapeutic de pregătire lăuntrică pentru Concepție & Sarcină & Naștere Conștiente.
Pentru că maternitatea este, mai presus de orice, un tărâm lăuntric. În care fiecare femeie, din momentul în care își pune întrebarea se va găsi contopită cu mama ei biologică și cu toate mamele lumii, din toate timpurile. Și, din acest fără de margini tărâm psihic, interior, își va începe călătoria către individuație, către pământul pe care dorește să-și trăiască rolul de mamă – mama care visează să fie, așa cum inima ei tânjește să fie, așa cum și ea și copilul ei au nevoie să fie.
Nașterea psihologică conștientă a unei mame este o nevoie esențială a femininului. Și o magnifică cale de a transforma lumea pe care o trăim azi – înăuntrul și înafara noastră -, în lumea în care sufletul nostru și al copiilor noștri tânjește să trăiască.
* Termenul ”matrescence” l-am întâlnit pentru prima dată folosit de Dr. Alexandra Sacks, într-un articol publicat în New York Times.
** Dr. Alexandra Sacks este co-autor al cărții traduse și publicate în limba română subtitlul Ceea ce nimeni nu îți spune. Un ghid al emoțiilor de la sarcină la maternitate. Am descoperit cartea la scurt timp după nașterea fetiței mele și o semnez în calitate de redactor.
Pingback: Relația cu copilul meu începe înainte de concepție. Prenatal Bonding – Parenting Conștient