Nu cunosc ceva mai simplu, mai la îndemână și cu efecte mai rapid vizibile asupra felului în care suntem prezenți cu copiii noștri decât… somnul.
Somnul.
Ca prioritate.
Ca îngrijire de sine.
Ca încredere în iubirea cu care viața ne ține în brațe.
Ca odihnă a gândirii compulsive.
Ca înțelegere a ritmurilor interioare și a orânduirilor eterne.
Ca regăsire a bucuriei de a fi în viață.
Ca strașnic aliat al unui parenting conștient mai zburdalnic.
P. S. Somnul, Claudia, somnul!
*****
De la mesajul ăsta pe care l-am trimis zilele trecute celor înscriși la programul nostru gratuit Every Day Parenting, reflecțiile m-au dus în direcția nepremeditată a celor ce urmează. Mesaje precum acesta prind viață din propriile noastre trăiri, experiențe, înțelesuri pe care vrem să le ținem cât mai aproape în atenția și conștiența noastră. Le creăm în primul rând pentru noi înșine și tot noi suntem primii lor destinatari, le primim în inbox la fel ca fiecare om-părinte sau om-doritor-să-devină-părinte înscris la program. Asadar…
Burnout-ul e somn.
Multitasking-ul e somn.
Gândirea fără oprire, compulsivă, pe repeat este somn.
Emoțiile de care fugim, pe care le reprimăm, pe care le proiectăm asupra celorlalți sunt somn.
Relațiile fără zvâc, secătuite, livide sunt somn.
Simțirea pe care o evităm, o tot amânăm, o refuzăm este somn.
Zidul pe care l-am ridicat între noi și natură, planeta pe care trăim, universul din care respirăm.
Visele pe care nu mai îndrăznim să le visăm sunt somn.
Ruptura, hăul, lipsa sensului, a semnificație sunt… somnul.
Somnul ăla despre care vorbesc bătrânii, înțelepții, misticii. Maeștri ăia adevărați, femei și bărbați, care ne conduc către noi înșine.
Iisus, Buddha, Mahomed. Zânele, Doamnele, Sfintele ce poartă nume ale zilelor săptămânii. Yoda, Gandalf, Duhul din lampă. Femeia-Schelet și vocea lăuntrică.
Din somnul ăsta avem nevoie să ne trezim.
Și un alt somn avem nevoie urgentă și vitală să dormim.
Se pornește cu viteză în mine clișeul ăsta lingvistic „somn de bebeluș”. Să dormim ca un bebeluș.
Doar că nu de somnul pe care l-am avut noi înșine (plus generații de dinaintea și dinapoia noastră), ca bebeluși, avem nevoie.
- Noi, cei care am fost primiți în lumea asta ca ființe mici în spirit, care nu simt și nu înțeleg nimic din ceea ce trăiesc.
- Noi, cei care am trăit în pântec greul și ororile trăite de părinții și bunicii noștri într-o lume care vedea cât vedea și era cum era.
- Noi, cei care ne-am născut în spitale anti-umane, din mame traumatizate, abuzate, victime ale violențelor fizice și psihologice venite chiar din partea personalului căruia i-am atribui atributul ”calificat”.
- Noi, cei care nu am fost alăptați …..pentru că mamelor noastre li s-a spus că nu au lapte; pentru că prețul pentru a da naștere ”civilizat” a fost pierderea cunoașterii despre propriul lor corp, despre capacitățile și resursele lui fantastice; pentru că mamele noastre erau chemate la munca ce hrănea un sistem anti-uman, după doar trei sau șase luni de la nașterea noastră, a copiilor lor.
- Noi, cei care am crescut cu mame muncite, epuizate, însingurate, nesusținute în rolul și devenirea lor ca mame. Cu tați absenți, cărora nu li s-a spus vreodată că ei sunt 100% părinți, că venirea pe lume și devenirea copiilor are nevoie de prezența și implicarea lor, că ele nu sunt doar despre copiii lor ci și o experiență a lor proprie, o cale de transformare spirituală până peste poate în tot omenescul și divinul ei care o conțin.
- Noi, cei care am fost lăsați să plângem fără a fi ținuți în brațe, care am dormit singuri în pătuțuri reci somnul durerii, al frustrării, al permanentului sentiment de pericol și de neiubire. Somnul neîncrederii, al resemnării, al supraviețuirii într-un mediu ostil, orb și surd la ceea ce nu știe să perceapă și să înțeleagă.
NU, de somnul acestui bebeluș nu mai avem nevoie! De somnul-boală, somnul-durere, somnul-evadare, somnul ne-vieții.
Nevoie urgentă și vitală avem însă de somnul acelui bebeluș care crește (încă de la chemarea întru concepție), simțind că este perceput ca o ființă conștientă, care simte tot ceea ce trăiește, care este capabil să comunice fără cuvinte, care se simte auzit, văzut, dorit, iubit. Primit cu sacralitate, respect, grație, minunare. Ca având propria lui experiență și trăind uluitoarea aventură a vieții încă de dinainte de concepție.
Ca al acelui bebeluș care are părinți, bunici, îngrijitori pentru care lărgirea percepției, deschiderea către noi perspective, a cunoaște mai profund despre ei înșiși și a fi mai bine ei cu ei înșiși este o prioritate.
Pentru că doar somnul acestui bebeluș este somnul care odihnește, care regenerează, care transmite mesaje călăuzitoare din lumile nevăzute și 100% adevărate, care crește rădăcini și aripi sănătoase, bune, curajoase. Somnul încrederii în viață, al iubirii de tot și de toate, al inimii deschise simțirii.
Ăsta și doar ăsta este somnul de bebeluș după care suntem stinși de dor. Somnul care conține, mângâie, leagănă, oblojește tot ce purtăm pe dinăuntru. Care ne stropește cu apa vie a vitalității.
Noi, cei care nu am cunoscut un astfel de somn în viața asta, îl putem învăța (doar) prin cunoașterea conștientă a lăuntricului nostru, prin intenția de a pătrunde în semnificațiile profunde ale naturii noastre. Și mai ales noi, aceștia, avem nevoie urgentă și vitală să îl oferim copilului nostru interior. Pentru a fi din ce în ce mai bine cu noi înșine și cu copiii noștri, pentru a ne putea adormi copiii în acest somn, pentru a fi părinți din ce în ce mai deschiși către transformare, nevăzut, subtil și infinit.
Către astfel de direcții interioare semnificative ne ducem atenția în întâlnirile live și temele de lucru din ParCursul terapeutic de pregătire pentru Concepție & Sarcină & Naștere Conștiente pe care eu l-am numit Pântecul Meu, Pântecul Lumii. Și care este destinat femeilor care se pregătesc pentru concepție, femeilor deja însărcinate, celor care oscilează cu privire la decizia de a deveni mame sau care, deși simt că vor să dea naștere, întâmpină provocări pe acest drum.
*****
Când te trezești țipând la copilul tău, lipsit de răbdare, luat pe sus de emoții pe care nu reușești să le modulezi, mergi să dormi.
Când ți se pare că nu mai ai întrebări să îți pui, răspunsuri la întrebările care te preocupă, resurse, soluții, mergi să dormi.
Când ți se pare greu, greu de tot, ceea ce trăiești în postura de părinte și în relația cu copilul tău, mergi să dormi.
Înainte să mai cauți, să mai citești vreo carte sau să mai faci vreun curs de parenting care îți promite marea cu sarea, mergi să dormi.
Înainte de orice, mergi să dormi.
Somnul.
Ca încredere totală în pământul care nu a lipsit niciodată de la întâlnirea cu tălpile tale.
Ca o grațioasă plută pe apele vieții.
Ca ritm lăuntric necesar, esențial, vital pentru reînnoire, refresh, restart până la nivel celular.
Ca pauză și odihnă conștiente.
Ca îngrijire de sine.
Ca prioritate.
Ca somnul celui mai conștient iubit dintre pământeni.
Crdit foto: Monokubo, artist japonez
