La început a fost doar Centrul. Singura noastră preocupare. Paradisul.
Eram conștienți de Centru și asta era totul. Apoi, fără niciun efort, în jurul acestui Centru a început să crească… o inimă. Inima.
În pântecul mamei, pântecul lumii… Și paradisul a devenit astfel prima noastră natură. Și tot fără niciun efort corpul a prins contur, iar spațiul a devenit din ce în ce mai strâmt.
Și astfel am început să cunoaștem lumea. Am aflat că există un afară, oricât de curios ni se părea acest lucru. Treptat am început să locuim mai mult afară și să uităm de Centru.
Lumea a devenit a doua noastră natură.
Iar acum este momentul să ne amintim de adevăratul Acasă.
Acasă este în Centrul ființei. Este ceea ce suntem, paradisul pierdut. Amintirea Centrului este ceea ce ne motivează să căutăm.
Dar căutarea noastră se petrece departe de Centru, la periferia ființei. Este orientată către înafară, către umbrele proiectate pe ecranul conștiinței.
Această proiecție are drept sursă… Centrul. Vine din interior, iar căutarea noastră va continua până în momentul în care descoperim lipsa de coerență a proiecției.
Aceasta este Maya sau iluzia lumii. Iar ceea ce căutăm nu se găsește în lume, ci în interior. Au spus-o misticii, au spus-o marii maeștrii. Această înțelegere este acum la îndemâna tuturor.
Este la îndemâna ta! Vălul iluziei se subțiază și vedem, simțim, percepem adevărul despre ceea ce suntem, Centrul din care se nasc toate.