Am putea să-i învățăm pe copiii noștri toate lucrurile pe care le știm. Și ne-am simți minunat.
Am putea să-i educăm în spiritul în care am fost educați. Ne-am simți împliniți căci ne-am făcut datoria.
Am putea să le oferim tot ceea ce (credem noi că) își doresc și ne-am simți bine, căci am dat totul ca ei să fie fericiți.
Am putea să-i inspirăm să meargă pe drumul pe care am mers și noi sau am putea să-i încurajăm să pășească pe un drum diferit.
Să fie diferiți! Să nu se înregimenteze. Să-i învățăm toate lucrurile pe care nu le știm, să le oferim o educație altfel, să-i încurajăm să-și găsească fericirea prin propriile puteri!
Iar pentru a-i îndruma pe un drum diferit este nevoie să pășim mai întâi noi pe un drum diferit. Chiar dacă nu știm încotro ne conduce acest drum, chiar dacă ne este teamă.
=========================
Povestea spusă de copiii noștri
Copiii noștri ne dezvăluie aspecte importante despre noi înșine. Prin felul în care se manifestă, prin felul în care reacționează la mediu.
Ei spun o poveste. O poveste desprinsă din universul lor interior, univers în care părinții sunt reperele fundamentale – cei doi poli, nord și sud, ai lumii lor.
Lumea întreagă este despre mama și tata. Despre prezența lor sau despre absență. Despre iubirea dintre ei sau despre conflict. Încredere sau suspiciune. Lumină sau întuneric.
Putem înțelege felul în care ne percep ascultându-le povestea. Pătrunzând în lumea lor. Iar felul în care ne percep poate fi diferit de felul în care ne vedem noi.