Trecutul ne influențează viața, ne dictează alegerile. Trecutul face parte din prezentul nostru mai mult decât… prezentul.
Atâta timp cât ne lăsăm atenția să zboare doar către cunoscut. Către ceea ce credem că știm, către ceea ce am acumulat… în trecut. Către vechile noastre obiceiuri repetitive.
Atunci când privim lumea și căutăm tipare. Atunci când ne lăsăm copleșiți de moștenirea generațiilor de dinaintea noastră. De ceea ce vine către noi dinspre părinți. Dinspre vecini. Dinspre mass media.
Atunci când suntem cu atenția la ceilalți. La lumea dinafara noastră. La exterior.
Atunci și numai atunci. Căci multe din mecanismele noastre de supraviețuire au luat naștere în trecut. În copilărie. De la primele întâlniri cu lumea.
Aceste mecanisme au devenit, cu timpul, reacții la mediu, stereotipuri, automatisme. Bazate pe credințe, preconcepții, idei fixe.
Pare că suntem condiționați să re-acționăm. Pare că nu avem liber-arbitru. Că nu suntem liberi. Pare.
Doar pare, căci suntem mai mult decât toate condiționările noastre! Mai mult decât orice putem numi, mai mult decât orice ne caracterizează, decât orice trăsătură sau alagere prin care ne definim. Mai mult decât văd ceilalți și, de cele mai multe ori, mai mult decât putem vedea noi înșine.
Prezența și atenția către Sine dizolvă trecutul. Avem astfel acces la o nouă energie și vitalitate, ca atunci când eram copii și puteam alerga ziua întragă și nu oboseam decât la finalul zilei.
Photo by Rick Rothenberg on Unsplash