Memoria noastră somatică pre-verbală este arhiva interioară a tot ce am trăit de la concepție, în timpul perioadei intrauterine, al nașterii și al primelor noastre momente și luni de viață.
Adică a tot ceea ce am simțit dinainte de a ne însuși un limbaj verbal prin care să ne putem traduce simțirile, dinainte de a opera cu concepte raționale și de a ne dezvolta mecanismele mentale de supraviețuire.
Putem accesa această arhivă printr-un demers conștient de deschidere către aceste dimensiuni interioare. Și merită să o facem.
Pentru că de acolo ne întoarcem nu cu fantasme sau reverii lipsite de substanță. Ba cu trăiri reale și răspunsuri în corp, cu înțelesuri, revelații, perspective care ne susțin în a ne schimba credințele despre noi, despre lume, despre putințele și neputințele noastre, despre dimensiunea nevăzută a existenței. Și cu instrumente concrete de a ne direcționa viața din ce în ce mai aproape de visul inimii noastre.
În povestea venirii noastre pe lume stau, așteptând atenția și ascultarea noastră atentă, așa de multe înțelesuri și de largi perspective.
Despre fricile noastre cele mai mari. Sau pentru ea, cea mai mare frică, cea în jurul căreia ne-am construit întreaga existență și din care pare că nu avem nicio ieșire la liman.
Pentru furia noastră căreia îi tot cădem pradă, din nou și din nou, nereușind să îi ținem ușa deschisă, să o ascultăm și să îi răspundem dintr-un spațiu interior al conștienței.
Pentru tensiuni, dureri, boli pe care le purtăm ca diagnostice. Sau ca mistere ce scapă orizontului muribund al medicinei alopate.
Pentru tiparele, obiceiurile, învârtirile noastre în cercuri continue, care par că definesc și stabilesc cine suntem. Pe care ne dorim, fără prea mari reușite, să le schimbăm.
Pentru cele mai pline de praf de pușcă provocări ale noastre în rolul de mamă. Pentru vinovăția care aici, pe teritoriul maternității, cunoaște adâncimea hăului absolut și cele mai crunte pedepse de sine.
Povestea venirii noastre pe lume ne locuiește ca o semnătură energetică. Ca o amprentă ascunsă văzului, dar atât de evidentă pentru vederea pătrunzătoare a simțurilor de care ne-am deposedat în propria noastră uitare.
Ca o respirație pe care am uitat că noi o respirăm.
Povestea venirii noastre pe lume conține și propria noastră concepție (și mult dincolo de ea, înapoi pe lanțul transgenerațional), și perioada pe care am petrecut-o în burta mamei, și desfășurarea propriei noastre nașteri.
Și este prima mare temă care deschide ParCursul terapeutic, și deopotrivă incursiune adânc spirituală.