Moartea este un proces absolut necesar pentru ca viața să existe.
Ea nu este dușmanul, este prietenul, și nu este undeva, acolo în viitor, este aici, acum.
Nu urmează să se întâmple, s-a întâmplat mereu.
De când ești aici, a fost mereu cu tine. Cu fiecare expirație, se întâmplă – o mică moarte, o moarte la scară redusă…
OSHO
Te-ai întrebat vreodată care este natura realității? Ce anume pune lucrurile în mișcare, ce face posibil totul… viață, moarte, iubire, experiență, viață, moarte…
Ce este cu adevărat real și ce ține de domeniul închipuirii?
Puterea ta de a-ți imagina lucruri este uriașă. Evenimente, situații, senzații, pe care apoi le experimentezi în planul fizic.
Ce le răspunzi copiiilor tăi atunci când te întreabă de unde au venit?
Atunci când începem să investigăm natura realității, observăm că există un continuum ce poate fi perceput, simțit, înțeles. Viață, moarte, iubire. Ele nu sunt separate decât de gândirea noastră, care asta face: fragmentează realitatea, o sparge în bucăți în încercarea disperată de a cunoaște adevărul.
Însă nu suntem confortabili să cercetăm cu simțirea noastră acest continuum. Moartea este subiect tabu. Ne ferim să vorbim despre moarte. Făcând asta ne limităm experiența vieții. Și tocmai această evitare a întâlnirii cu moartea, din timpul vieții, generează frică.
Am putea trăi mai liberi dacă am investiga fenomenul morții. Eliberați de frică. Am putea descătușa adevărul. Am putea cunoaște iubirea autentică.
Este o neînțelegere profundă ce ne ține departe de fenomenul morții. Și o eroare să ne ferim copiii de contactul cu muribunzii din viața noastră. Ei, copiii, au capacitatea de a percepe și înțelege tot.
Prin reconectarea cu adevărul ființei, descoperim cum moartea, în toate formele sale – moartea psihologică, fizică, ideatică – este reînnoire. Renaștere. Face parte din ceea ce suntem și este la fel de necesară ca aerul.
Un copil căruia nu i se vorbește despre moarte, se teme. Își imaginează că dispare o dată cu corpul său, deoarece se consideră corpul.
Un adolescent se teme de moarte căci, la fel, se identifică cu al său corp.
Un adult se teme și el, poate mai tare. Ai ghicit: se identifică, la rândul său, cu corpul.
Până când ne temem? Până când ne amintim că suntem mai mult decât corpul. Moartea este a corpului. Exclusiv. Abia când ne deschidem către abisul din noi începem să gustăm viața din plin.
sursa foto: unsplash.com