Deschide-te, Pântec

În așteptări, pretenții, cerințe.

În reproșuri.

În sfaturi pe care le primești fără să le ceri și pe care le oferi fără să îți fie cerute.

În grija-îngrijorare cu care ești bombardată și cu care bombardezi în numele iubirii.

În intruziunile în spațiile inefabile ale ființei, ale inimii de om.

În sentimentul viermănos al datoriei moștenit ca obligație și cod de onoare față de familia de origine. Care îți e plumb în aripi și inimă și pe care îl dai și tu mai departe ca grea, mută, inconștientă moștenire.

În toate părerile lumii. Ale mele, ale tale, ale celorlalți.

În toate cele mult prea multe „trebuie” pe care le crezi, ți le spui, le spui și celorlalți cu pretenția de adevăr absolut.

Aici, aproape.

În relația cu mama și tata. Cu frații și surorile. În relația de cuplu. În relația cu copiii.

Ba mai ales aici. Înăuntru. Unde, poate, te-ai grăbi să zici: NU, aici în niciun caz! 

Mai ales acolo, în credințele pietrificate, exilate în întunericul nechestionării aș deschide ușa și aș aprinde o lumină caldă și bună. Ca să văd și să primesc, cu toată compasiunea care stă în putința mea de acum, ce mă locuiește mâncând din mine, fără ca eu să știu.

Cam pe aici m-aș uita mai negrăbit, mai cu deschidere. Mai însoțită de o altă mână, voce, inimă care să mă sus-țină în timp ce îmi devine clar cum marele abuz l-am înghițit cu picuri mici.

Nu în extraordinarul sau excepționalul vieții mele, ci în chiar normalitatea și rutina ei.

Nu în depărtarea mea de casă, ci mai întâi – și poate mai ales – acolo. Acasă.

Înăuntru ne locuiește abuzul

Stocat, arhivat, înfierat în noi. În carne, oase și sânge. În vagin, în uter, trompe,  ovare. În ovulele noastre amprentate de experiența de viață a mamei și bunicii materne. În oasele șoldurilor și coccis. În fluidele stagnante și pietrificările zonei abdominale. În pântecul nostru de femei.

Ne locuiește abuzul sub forma durerilor fizice ce au primit diverse diagnostice medicale în zona pântecului, a dificultăților de a da naștere unui copil, a pierderilor de sarcină din motive medicale necunoscute.

A corpului mult prea des tensionat, înghețat, încleștat.

A tabuurilor sexuale, a plăcerii corporale pe care nu o trăim.

A blocajelor în exprimare și în creativitate, a rușinii și vinovăției ca emoții constant prezente în relațiile noastre.

Și a fricii de a ne deschide inimile deși tânjim să simțim, măcar și pentru o singură clipă, o conexiune neîngrădită, sinceră și uimitoare ca o supernovă cu celălalt – partenerul, copilul, mama, tata, fratele, sora, prietena noastră.

Îl poți numi abuz. Sau stare de asediu lăuntric. Sau neputință, blocaj, knock-out emoțional. Acel ceva interior care pur și simplu se pune de-a curmezișul și pare că te oprește din a fi cum vrei să fii, din a gândi, vorbi și acționa din spațiul autenticității în relațiile cu ceilalți.

Orice nume i-am da, el este ceea ce este. Ceea ce stă însă în puterea noastră este să-l conștientizăm, să desprindem abilitatea de a-l adulmeca de la kilometri, să-l demascăm, să ne punem mâinele pe șoldurile noastre de femei și să rostim ferm:

Nu, pe aici nu se (mai) trece!

Și o vom face sub forma unei incursiuni spirituale, o întâlnire terapeutică în grup de femei. Ca o mare-mare, binecuvântată și binevenită curățenie și oblojire a încăperilor pântecului nostru. A spiritului nostru pe care îl expirăm în lume, în pământ și în cer, în foc și în apă. În partenerii, iubiții, soții noștri. În copiii noștri.

Folosim instrumente terapeutice transpersonale sensibile, blânde, rotunde.

Respirație, mișcare, atingere conștiente.

Muzică, simbol, metaforă.

Darurile liniștii și cunoașterea adusă de tăcere.

Țintim către profunzimile ființei noastre, acolo unde a doua atenție, al doilea tip de vedere, ascultarea atentă, memoria corpului, intuiția, visarea ca act volițional conștient sunt egalele lăuntrice ale rațiunii. Și, dintotdeauna, fabuloasele ei complementare.

Deschide-te, Pântec! este o incursiune spirituală prin potențialul ei transformator. O întâlnire nu cu abuzul, ci cu demascarea, dematerializarea, recontextualizarea și eliminarea lui din experiența noastră de viață. Din corpul și pântecul nostru de femei. Din moștenirea pe care o lăsam copiilor noștri și lumii la a cărei creație și formă participam prin fiecare respirație a noastră. Ca un descântec tainic pe care doar noi îl putem retrezi înăuntru, preschimbându-l în propriul nostru remediu.

Această întâlnire precede mult-iubitul Pântecul Meu, Pântecul Lumii, ParCursul terapeutic de o profundă grație și forță pe care îl pornesc din 1 octombrie 2022, la Sibiu. Și îi așterne ploi curate, pământ fertil și semințe sănătoase în drum.

Deschide-te, Pântec

În Sibiu, într-o locație din centrul istoric *


Sâmbătă 24 septembrie,
Orele 10.30 – 16,00


Maxim 7 participante


Preț: 250 lei


* Locația exactă o primești pe email după confirmarea înscrierii la acest eveniment