Ești parte din familia mea

Dacă nu știm despre, nu înseamnă că nu există.

Dacă nu am văzut cu ochii noștri și nu am auzit cu urechile noastre nu înseamnă că nu există dincolo de marginile percepției noastre.

Dacă a fost ținut secret nu înseamnă că nu a fost, că s-a șters din completitudinea realității, din memoria pântecului vieții.

Dacă e îngropat în rușine, vinovăție, feroce negare nu înseamnă că nu își trăiește chiar acum viața în subteranele ființei.

Și chiar aproape de noi, chiar în noi.

Copiii.

Cei crezuți nedoriți.

Sau veniți prea devreme, prea târziu, în momente prea puțin perfecte.

Sau atât de chemați și doriți, însă deciși să guste viața doar un strop. În ritmul dorinței, putinței, înțelepciunii sufletului lor ce nu poate fi vasal voinței noastre.

Copiii.

Care au decis să se oprească.

La punctul numit avort spontan sau voluntar. Sau oprire din evoluție a sarcinii. Sau resorbție a unei sarcini. Sau cu orice alt nume prin care încercăm să arhivăm o astfel de trăire.

Copiii.

Care nu și-au găsit al lor acasă în familia biologică.

Abandonați după venirea pe lume. Dați spre adopție în vremuri cu credințe strâmbe și inimi frânte în neputințe. Ascunși de văzul și gura lumii.

Lăsați în urmă.

Copiii.

Fără nume, fără chip.

Fără un trup recunoscut ca viață deplină și intactă.

Fără mormânt.

Care lipsesc din amintirea sau pomenirile de familie.

Îngropați pe ascuns în stigmat, tabu, dogmă, rușine. În imposibile încercări de a-i uita.

Acești copii au dat din aripi

Și oricât de scurt sau departe de casă, zborul lor aparținând vieții a generat efecte-fluture adevărate ca propria noastră respirație. Înăuntrul nostru, al arborelui nostru transgenerațional și în lumea toată.

Viața lor a existat. Experiența lor, oricât de scurtă sau îndepărtată de familia de origine, este viață care a fost trăită. Care contează. Care se vrea recunoscută, numită, pomenită la locul cuvenit din ramurile noastre transgeneraționale. Care își revendică propria casă, cu numele scris clar la intrare și fix pe ramura pe care a generat-o prin propria înmugurire.

Chiar și când nu știm despre, acești copiii nenumiți ai familiei noastre extinse pe generații ne curg prin vene și artere. Sub formă de doruri greu de stins, de stări și emoții dincolo de rațiune, de gânduri pornite din spații ale beznei, de afecțiuni și boli fizice pentru care ceea ce cunoaștem drept medicină nu găseste diagnostice, explicații, remedii.

Și care, toate, ne cheamă spre o conștiență mai cuprinzătoare, spre a fi noi și pântecele noastre cele care onorăm, prin aducerea în apartenența inimii noastre, viețile acestor copii ai familiei noastre genealogice.

Întâlnirea la care te invit este despre amprenta pe care o purtăm neștiut în Pântec. Cea pe care copii-secret, cei care au gustat doar puțin din experiența pântecului matern, cei nejeliți suficient, cei neprimiți în spațiul vulnerabilității inimii deschise, cei despre care nu se vorbește, cei nerecunoscuți ca membri deplini în familiile noastre caută de ani și ani să și-o curgă printr-o albie mai largă a conștienței.

O întâlnire-ritual, terapeutică și spirituală. De o grațioasă vulnerabilitate și blândețe, în care onorăm viața acestor copii din familia noastră de acum și din marea noastră familie transgenerațională.

O oportunitate de alchimizare a credințelor aride și a secretelor de familie, a rufelor murdare, a vulcanului transgenerațional clocotind de rușini, vinovații, regrete, nerostiri, înțelesuri mici și orizonturi strâmte asociate cu ei, copiii fără nume și fără chip.

Și de transformare a lor în înțelesuri largi, revelații, perspective ce dobândesc chiar acum potențialul de înmugurire.

În oblojire și mângâiere pentru vechi dureri ținute sub lacăt.

În regenerare și revitalizare a corpului, inimii și Pântecului nostru de femei. A emoțiilor, a gândirii, a spiritului și vieții noastre. A rădacinilor, trunchiului, ramurilor și fructelor arborelui de carne și sânge prin care respirăm în această lume.

Ceva valoros și plin de semnificație este și pentru tine aici.

Dacă ai trecut chiar tu prin experiența unei întreruperi voluntare de sarcină sau a unei pierderi de sarcină.

Dacă știi sau intuiești că ești copilul supraviețuitor al unei sarcini gemelare.

Dacă știi sau intuiești că mama ta a trecut prin experiența numită avort, întrerupere de sarcină, înainte și/sau după nașterea ta.

Dacă știi sau intuiești existența acestor evenimente în experiența de viață a bunicelelor, străbunicelor tale.

Dacă în istoria familiei tale există copii abandonați, copii dați spre adopție, copii despre a căror existență nu se vorbește deloc sau doar pe la colțuri.

Copiii pe care nu i-ai cunoscut, poate, niciodată. Despre care poate nici nu știi lucruri concrete, clare, dar a căror experiență de viață intuiești deja cum continuă să se petreacă și să genereze efecte în prezentul tău, în catacombele lăuntrice ale propriei tale ființe și familii. Pentru că povestea și istoria lor nu are cum să nu îți curgă și ție prin vene.

O întâlnire de participare la viață în dimensiunile ei văzute și nevăzute. De recunoaștere a locului fiecărui om care a făcut parte din familia ta, care și-a adus contribuția, prin propria existență, în orice formă și indiferent de durată, la ceea ce ești tu chiar acum în lume, ca parte din propriul tău arbore genealogic.

O întâlnire în care nu forțăm nimic. În care oferim vieții drept ofrandă propria noastră deschidere în fața forței de regenerare a invocației, a magicului, a nevăzutului. Și a pomenirii ca formă conștientă de iubire.