Vindecarea Copilului Interior este o călătorie lăuntrică, sub forma a patru meditații ghidate, care deschide blând spațiile interioare în care ai închis tot ceea ce te-a durut și porți cu tine de la naștere (ba chiar dinainte de naștere) și până în ziua de azi.
O deschidere conștientă, în care ești susținut și călăuzit pas cu pas, către acele părți din tine care s-au simțit rănite, ignorate, excluse. Nevăzute, neauzite, inadecvate. Lipsite de valoare, neputincioase, slabe. Abandonate. Neiubite. DA, sunt acele părți din tine de care te preocupi atât de rar, tocmai pentru că te-au durut. Și te mai dor și azi. Însă tocmai închiderea față de ele creează în viața ta frica, lipsa bucuriei, apatia, devitalizarea, permanenta senzație a lipsei de sens.
Vindecarea Copilului Interior este un demers care îți aduce mai multă Conștiență, o privire nouă și proaspătă asupra poveștii copilăriei tale și Vindecarea propriului trecut. Un drum pe care te poți chiar acum reîntoarce la Bucurie, Vitalitate, Entuziasm. Curiozitate și Pasiune. Încredere și Iubire de sine. Perspective și Posibilități de viață noi.
La Puterea ta de a-ți descoperi propria semnificație și de a-ți crea viața pe care ți-o dorești. Cea pe care nu doar că o visai, ci pe care o și simțeai reală și perfect posibil de materializat, copil fiind.